Granitul este o rocă igienă naturală formată prin cristalizarea lentă a mineralelor precum cuarț, feldspat și MICA sub temperatură și presiune ridicată. Este dens și greu, cu o rezistență la compresiune care depășește de obicei 100 MPa, iar unii chiar se apropie de 200 MPa. Modulul său elastic este, de asemenea, mult mai mare decât cel al betonului, ceea ce îl face rigid și rezistent la deformare. Granitul are o rată foarte mică de absorbție a apei, de obicei mai mică de 2%și o rezistență excelentă la uzură. Își poate menține integritatea structurală, în ciuda ciclurilor repetate de congelare-dezgheț și coroziunea sării. Multe clădiri antice care au stat de mii de ani sunt un testament al durabilității sale. Mai mult, granitul este rezistent la căldură, cu temperaturi de până la 400 de grade care arată un impact redus asupra proprietăților sale mecanice. Poate fi expus în aer liber pentru perioade lungi, fără a fi nevoie de o protecție suplimentară.
Betonul este un material compozit făcut de om, compus din ciment, apă, agregate grosiere și fine și posibile amestecuri chimice, amestecate într-un raport proiectat, apoi lăsat să se stabilească și să se întărească. Betonul structural convențional are, în general, o rezistență la compresiune între 20 și 60 MPa și un modul elastic mult mai mic decât granitul. Se deformează semnificativ sub stres și necesită întărire din oțel pentru a rezista la forțele de tracțiune. Durabilitatea betonului depinde de proporțiile și întărirea amestecului său. În regiunile reci, trebuie adăugați agenți care intră în aer și agenți antigel, în timp ce mediile de clorură necesită o densitate crescută sau adăugarea unei acoperiri anti-coroziune. Dacă întărirea este inadecvată, carbonatarea, congelarea-dezgheț și coroziunea din oțel își va scurta durata de viață, necesitând de obicei înlocuirea la fiecare 15-30 de ani. Betonul are, de asemenea, o rezistență slabă la căldură, degradându -se rapid la 400 de grade. Incendiile necesită adesea demolarea și reconstrucția completă.
Din perspectiva construcției, avantajul Concretei constă în plasticitatea sa. Poate fi aruncat la fața locului în orice formă sau prefabricat și ridicat în fabrici, adaptându-se la sisteme structurale complexe. Granitul, pe de altă parte, poate fi tăiat, lustruit sau sculptat doar, ceea ce face dificilă crearea de grinzi și plăci delicate. Este mai frecvent utilizat în instalațiile de perete exterioare, pavajul de piață, pietrele de curbine, monumentele și alte zone care necesită o durabilitate ridicată sau caracteristici decorative. Betonul este dificil de reutilizat după demolare, în timp ce blocurile de granit pot fi complet demontate și reinstalate, ceea ce duce la costuri mai mici de ciclu de viață. Folosirea granitului zdrobit ca agregat grosier în beton își îmbunătățește semnificativ rezistența după întărire. Atât valorile de rezistență la compresie timpurie, cât și cea tardivă sunt mai mari decât cele ale betonului convențional folosind agregat de calcar. De asemenea, prezintă o scădere mai mare, o funcție îmbunătățită și poate reduce costurile materiale cu mai mult de zece yuani pe metru cub. Cu toate acestea, betonul cu agregat de granit este puțin mai puțin rezistent la penetrarea și carbonatarea ionilor de clorură, necesitând măsuri de control și întreținere a amestecului mai stricte.
În rezumat, avantajele granitului se află în rezistența sa naturală, durabilitatea și reciclabilitatea, ceea ce îl face potrivit pentru proiecte „de-a lungul secolului” sau pentru cele care necesită o rezistență estetică extrem de ridicată și uzură. Betonul, pe de altă parte, se mândrește cu plasticitatea, economia și un sistem de proiectare matur, ceea ce îl face sistemul de încărcare preferat pentru clădirile moderne. Pentru proiectele care prioritizează atât puterea, cât și costurile, încorporarea granitului zdrobit în beton de înaltă rezistență poate oferi tot ce este mai bun din ambele lumi.